Jurnal dintr-un colţ de rai

Bars

2011-09-09T15:24:00.010+03:00

Vinovaţii fără vină, îmi sună acum în minte refrenul melodiei lui Florian Pitiş, iar continuarea era: cer să se facă lumină. Mă gândeam astăzi că, la modă sau nu, multă lume, din tv sau presă scrisă ori audio, îşi publică fotografiile cu artişti, vedete de tot felul, persoane publice etc. Îmi încolţise în minte întrebarea cum aş părea eu dacă aş publica fotografii de la emisiunile mele, în care invitaţii erau deţinuţi sau oameni certaţi cu legea. Apoi m-am gândit dar oare cum ar fi să pun poze cu poliţiştii ce au trecut prin studio sau cu procurori, mascaţi ori cu judecători. Aş fi fost de râsul curcilor, eram penibilă, era un act de curaj, cum ar fi părut gestul meu? M-am decis însă că emisiunile păstrate pe dvd stau bine la locul lor şi nu e cazul să mă afişez ca titlu de glorie cu cei ce sunt sau au fost în spatele gratiilor, gen Tolea sau Mihai Clipea, ori ucigaşul lui Ionuţ George, ori violatori sau criminali şi hoţi cărora le-am stat alături în celulă pentru a le adresa
întrebări. Astăzi însă am răsfoit câteva din zecile de mii de poze făcute mai nou ca pasionată de fotografie şi m-am oprit tot la gratii, dar la alt fel de deţinuţi. Acei vinovaţi fără vină, care nu cuvântă, dar sunt demni de toată atenţia şi compasiunea noastră, dacă altceva nu putem face.

Zestre vie

2011-05-11T12:32:00.016+03:00

Primavara Junilor

2011-05-05T10:05:00.011+03:00

Nostalgia toamnei

2011-01-22T17:29:00.016+02:00

Trianca = Bianca + Fabian

2010-12-30T10:48:00.002+02:00

Aho, aho, de Anul Nou! Tuturor va urez un an plin de bucurii! Si in anul care vine s-auzim numai de bine! Grijile sa v-ocoleasca, bucuria sa rodeasca! S- aveti parte de iubire, sanatate si implinire! Pentru noi anul 2011 vine in primul rind cu un nou membru al familiei si din fericire evenimentul e asteptat in vara. Intre timp va doresc tot binele din lume. La multi ani 2011!

Prima zapada

2010-12-05T20:13:00.006+02:00

In zorii zilei ne-am trezit la fereastra cu imensitatea alba ce se asternuse peste dealurile si brazii din vecinatatea casei noastre. Cum am ramas in inima zapezii in acest week-end postez doar peisajele pe care le-am putut surprinde de la geamurile camerelor. Se pare insa ca ninsoarea nu isi intra in drepturi inca, pentru ca saptamina viitoare se anunta temperaturi ridicate.

Ho, ho, ho!

2010-12-02T20:17:00.007+02:00

Cu totii il asteptam...

Oare imi aduce si mie ceva?

Si eu il astept!

Sigur va veni!

Raluca si Cristi

2010-11-07T19:58:00.011+02:00

Prieteni, nu duşmani

2010-10-18T20:17:00.002+03:00

Povestea Ralucai (II)

2010-10-03T20:33:00.019+03:00

Revin cu povestea Ralucai, pentru ca am ramas datoare cu continuarea. Este povestea unei frumoase care se plimba si danseaza pe aleile medievale de sub Timpa, poveste pe care o impartaseste in imagini iubitului ei plecat din tara. Sunt fotografii in care e trista, melancolica sau retraieste clipe de bucurie petrecute cu iubitul in locuri unde acum revine singura. Asteptindu-l pe el...

Paşi de dans pe strada Sforii

2010-09-21T20:55:00.018+03:00

Raluca şi-a dorit o şedinţă foto plină de viaţă. Aici regăsiţi o părticică din ce am realizat. Şi unde altundeva decât pe strada îndrăgostiţilor din Braşov, cea mai îngustă din Europa. Admiraţi, criticaţi şi vă delectaţi vă rog!

Frumosul andaluz

2010-09-05T17:59:00.011+03:00

Miiaaauuu

2010-08-28T19:29:00.014+03:00

Joc în doi

2010-08-26T09:31:00.008+03:00

Oaa oaa, cum vă place?

2010-08-16T20:46:00.016+03:00

CET-ul în levitaţie

2010-08-12T22:48:00.002+03:00

Curcubeu

2010-08-12T22:38:00.002+03:00

O dramă ca-n Fefeleaga, la Rotbav

2010-07-02T15:28:00.001+03:00

O poveste tristă ce aminteşte de Fefeleaga se întîmplă la Rotbav. Undeva în singurătate, într-un câmp la mare depărtare de orice locuinţă, viaţa unui bătrîn invalid, cu picioarele şi un braţ amputate într-un accident feroviar, depinde de singurul lui ajutor, un cal însoţitor. Bărbatul în vârstă de 62 de ani îşi duce traiul ajutat de animalul său docil, care îşi transportă stăpânul unde are nevoie, fără să i se dea o comandă. Povestea lui Constantin Drăguţ şi a lui Puiu este una dramatică. Omul a rămas fără braţ şi picioare în 1982 când lucra la CFR şi într-un accident a rămas schilodit pe viaţă. Necazul lui cel mare acum e că singurul suflet care îi ţine de urît, Puiu, ar trebui sacrificat din cauza unei anemii infecţioase. Bărbatul şi calul trăiesc singuri, în mijlocul unui câmp de la Rotbav, unde se aude doar zgomotul căii ferate şi al trenurilor ce trec, ca printr-o ironie a sorţii, prin faţa casei sale. Animalul îşi slujeşte cu blândeţe de 12 ani stăpânul invalid. Conform normelor europene caii cu anemie infecţioasă, aşa zisa sida a cailor, sunt trimişi la abator, iar carnea lor, deloc periculoasă consumului uman, ajunge ca salam pe mesele italienilor sau spaniolilor. Nea Drăguţ nu vrea să renunţe la calul său ăentru că nu îşi permite să cumpere altul şi în plus îi e teamă de un al bidiviu, care ar fi mai nărăvaş şi l-ar putea nenoroci. Bătrânul îşi duce greu traiul, are o pensie mică ce îi ajunge pentru câteva de-ale gurii. Suferă de ani buni şi din cauza rănilor provocate de protezele stricate şi învechite. Altele noi l-ar costa 3200 de lei, o avere pentru el. Fiica şi băiatul trăiesc în altă comună şi nu îl pot ajuta, sunt săraci şi au copiii lor. Ca un blestem pentru nea Drăguţ, soţia i-a murit în urmă cu 7 ani lovită de tren. Femeia plecase să vândă la oraş laptele şi brânza de la vacă. Bătrânul se roagă acum ca autorităţile să îşi facă milă şi să îi cruţe calul, unicul său ajutor. O minune de la Dumnezeu ar fi şi ca un binevoitor să îl ajute cu proteze noi, să se poată deplasa şi să scape de răni. Dacă Puiu ar fi sacrificat viaţa ar sta în loc pentru nea Drăguţ, mărturiseşte bătrânul cu inima îndoită. Ar lua pe el un chilipir, 6 bănuţi pe kilogram, iar animalul ar ajunge la consum pentru export. Mai multe informaţii despre acest caz în ştirile TVS. Cei care îi pot da bătrânului o mână de ajutor pentru a-şi procura proteze noi sau un alt cal ne pot contacta la sediul redacţiei TVS la telefon 0368/400484.

Mowgli de Purcăreni

2010-05-10T20:49:00.010+03:00

Castele de nisip, la munte

2010-05-02T21:20:00.007+03:00

Sunt nikonistă!

2010-04-29T19:35:00.002+03:00

Cu bucurie, permiteţi să raportez, că m-am reprofilat pe fotografie. Am ales să îmi îndrept atenţia către această artă. Am intrat în rândul colegilor de breaslă cu un aparat Nikon. Aşa că am îngroşat rândurile nikoniştilor. De azi înainte sunt pregătită să primesc sfaturi, critici, laude, ponturi, huiduieli sau încurajări, fie că e vorba de nikonişti, canonişti sau iubitori de alte brand-uri foto. Să fie într-un ceas bun!

Antidot pentru vreme

2010-04-20T20:59:00.002+03:00

Minunea de pe cîmp

2010-04-05T22:35:00.003+03:00

Minuni se întîmplă chiar lângă noi. Uneori le ignorăm sau nu realizăm că există. În după-amiaza în care aşteptam Învierea Domnului mă bucuram privind la fereastră mieii. Erau mieii care au scăpat de la sacrificare. Se oprise tăcerea mieilor.
După câteva minute, acolo, în ploaie, pe păşune, o mioară aducea pe lume un mieluţ. Era alb şi nu îmi venea să cred ochilor că am avut norocul să îl văd cum se naşte. Mieluţul slăbit nu a avut puterea să se ridice imediat să îşi urmeze mama, care se simţea neputincioasă când turma şi ciobanul se îndepărtau, iar puiul ei nu pornea din loc. Ciobanul a ridicat ghemul de lână şi l-a dus la stână. A doua zi l-am revăzut mergând lângă mioară, firav, dar plin de viaţă.
Am înţeles că a fost un semn bun că mielul era alb şi eu am avut şansa să îi privesc primele zvâcniri de viaţă. Am vrut să împărtăşesc această bucurie, o mică şi simplă minune. Să ne poarte tuturor noroc şi să ne readucă speranţa!

Paşte fericit!

2010-04-03T00:29:00.000+03:00

Lumina Învierii să vă umple inima şi casa de bucurie, pace şi împliniri! Să aveţi un Paşte fericit!

Să fiţi iubite!

2010-03-08T08:50:00.000+02:00

La Mulţi Ani dragi mămici, doamne şi domnişoare, fetiţe şi bebeluşe! Să fiţi iubite şi împlinite!

Horia vrea la timonă

2010-02-27T20:03:00.004+02:00

Ehee, dragi amici iată că revin după lungă vreme şi pe blog! Să-mi fie cu iertare, dar trebuie să recunosc că m-a prins facebook-ul. Interacţionezi ceva mai uşor şi mai direct decât aici. Însă îţi împărtăşeşti mai pe sufletul meu gândurile aici, pe blog. Şi m-am gândit că dacă tot vine primăvara, luna femeii bate la uşă, iar luni vom fi bombardate cu mărţişoare, mi-am zis să îmi postez şi eu un mărţişor. Şi care altul decât pe ăla plămădit de mine, adică pe fiu-miu. Horia se vrea mai nou marinar, vânează fantome, trage cu arcul, se luptă cu toată lumea şi vrea la altă grădiniţă, unde îşi doreşte o Miss neagră. În traducere, o educatoare de culoare. La fosta lui grădi, doamna era numită Miss. Numai că gusturile băiatului s-au schimbat la 180 de grade şi Ne-am amuzat copios. În gusturile omului....nu te poţi uşura.
Ce-o fi în capul băiatului...el ştie. Mă întreb ce desene a văzut el stând la bunică-sa. Doamnelor, domnişoarelor, dragele mele eu vă doresc încă de azi un 1 Martie aşa cum visaţi. Să aveţi parte de o zi faină, veselă, bogată în complimente, pupicuri, mărţişoare şi ghiocei!

Iarna pe uliţă

2010-01-25T22:24:00.010+02:00

Vremea cătuşelor

2010-01-20T21:32:00.002+02:00

Ceata lui piţigoi

2010-01-03T18:56:00.004+02:00

M-am gândit să încep 2010 cu optimism şi să mă gândesc la lucrurile pozitive din viaţa mea. Iar cel mai recent eveniment ce mi s-a petrecut e acela că am devenit mătuşă pentru a treia oară. Finele lui 2009 l-a adus pe lume pe Darius, un sufleţel ce cântăreşte 3 kilograme, băieţelul cumnatei mele. Abia a împlinit o săptămână de viaţă, dar se face auzit. Familia noastră s-a îmbogăţit în ultimii ani cu mai mulţi prichindei. Tot în 2009 barza ne-a vizitat în luna aprilie, aducându-l pe Antony Roy, o ciocolată de băieţel, la propriu şi figurat, fiul verişoarei mele şi al partenerului ei, jamaican. Sora mea este însă cea care m-a înzestrat cu această calitate de mătuşă, în urmă cu doi ani, tot în luna decembrie, când s-a născut Robert. Aşa că în frunte cu Horia al nostru, care e cel mai mare dintre ei (împlineşte 3 anişori), avem o ceată de pici. Şi fetele încă nu şi-au făcut apariţia ca să spargă gaşca.

LA MULŢI ANI!

2010-01-01T12:08:00.005+02:00

Sorcova vesela! Sa traiti, sa infloriti, ca un mar, ca un par, ca un fir de trandafir! Tare ca piatra, iute ca sageata, tare ca fierul, iute ca otelul, la anul si La Multi Ani!

An nou fericit!

2009-12-31T13:21:00.002+02:00

Aho, Aho, de anul nou! În clinchet de zurgălăi, Anul nou ce va să vină să vă aducă în dar lumină. Relele să vă ocolească, bucuria să rodească, norocul să înflorească. S-aveţi parte de iubire, linişte şi împlinire. La mulţi ani sănătoşi!

Sărbători de basm!

2009-12-25T10:44:00.000+02:00

Să aveţi sărbători de basm! Să vă bucuraţi de linişte, împliniri şi mulţi ani de sănătate!
Crăciun fericit! Un An nou cum îl visaţi!

Să râdem

2009-12-16T16:34:00.007+02:00

Eu pot să explic!

Poliţia în acţiune...

Eu prefer să aştept!!!

Cum să te înţelegi cu un vecin problematic:

De ce e bine să dormi cu pijama...

Cum au fost cerealele azi-dimineaţă?

Schimbarea ce-am votat!

2009-12-11T15:23:00.002+02:00

Un fel de struţo-cămilă de preşedinte, cam aşa aş descrie rezultatul votului din 6 decembrie. Din scandalul filmuleţelor cu copilul lovit şi candidatul făcând sex oral românii au câştigat amuzamentul. Cît despre corectitudinea scrutinului, Dumnezeu cu mila... Pe ăştia îi avem, cu ei defilăm.

Magie de iarnă

2009-12-06T17:16:00.011+02:00

Renii de la poalele Tâmpei, aşteptându-l pe Moş să pornească la drum

Ieslea naşterii Domnului

Bradul din Piaţa Sfatului

Roadele iernii, la standul Lefrumarin

Omul de zăpadă, în lipsa fulgilor de nea

Horia în sania Moşului

Un urs simpatic şi doi pitici

O fetiţă şi un Bocănilă

Şi-o pisică pusă pe "vânat"...

Supărări de toamnă

2009-12-02T20:16:00.002+02:00

Toamna asta am avut mare ghinion. Supărările s-au ţinut lanţ de mine. Iar treaba asta m-a cam interiorizat, mi-a pierit cheful de scris. Azi am răsfoit fotografii ce mi-au adus aminte de momente frumoase, dar mi-au trezit şi amintiri dureroase. Sunt un om căruia îi plac animalele. Din adolescenţă am avut mereu câte un animal de companie sau chiar mai multe. Uneori prea multe, ar spune unii. Pentru mine sunt prieteni credincioşi cu care nu ai cum să te plictiseşti. Nu mai pun la socoteală că şi pentru copii e bine să crească în compania unui animăluţ. Specialiştii spun că aceşti copii sunt mai sociabili şi responsabili. Eu nu am avut în copilărie în casă un căţel sau o pisică, dar la bloc mereu hrăneam animalele fără stăpân. Mi-aduc aminte cu haz cum, împreună cu gaşca noastră de copii de la bloc, am încercat să spălăm în beciul blocului câţiva pui de pisică murdari. Într-o încăpere din scara blocului am adăpostit adeseori câte un căţel pe care îl hrăneam. Asta până descoperea isprava şeful de scară, un om ce dezaproba gesturile noastre copilăreşti şi de suflet. Plângeam iarna, copil fiind, când vedeam câte un căţel fără stăpân căutând zgribulit ceva de mâncare. Abia în liceu am avut primul nostru căţel, al meu şi al soră-mii Roxana, acceptat de părinţi după mai multe insistenţe. Au trecut mulţi ani de atunci, dar pe Biluţă nu l-am uitat, deşi el nu mai e. Apoi am avut şi o pereche de peruşi, Mimi şi Coco. Într-o zi Coco a zburat din colivie, fără să îmi pot explica în ce fel a reuşit să iasă de acolo. După o vreme Mimi s-a dus. Tata ne-a adus într-o zi acasă doi iepuraşi. Fusese la muncă la câmp şi un coleg de serviciu a tăiat-o din greşeală, fără să vadă, pe iepuroaică. Puii i-a adus tata acasă, să îi îngrijim. I-am hrănit cu pipeta, cu biberonul, ţopăiau la noi pe hol şi scoteau un sunet ciudat faţă de iepurii obişnuiţi. Erau iepuri sălbatici şi probabil e specific lor. Însă într-o zi, pe neaşteptate, iepuraşii au murit. Au urmat şi alte animăluţe în casa noastră. Pe toate le-am adunat, nu le-am cumpărat. Au fost căţei sau pisici găsite pe stradă, de care ne-a fost milă. Îmi aduc aminte că mama ura pisicile. Nu le suporta şi îi era teamă de ele. Dar într-o zi a venit acasă cu un pui zgribulit şi amărât de pisică. Am rămas toţi muţi de uimire văzând-o pe mama cu pisica. Miţi sau Bubu cum o alintă mama, mai trăieşte şi astăzi. Însă mulţi alţii nu au fost norocoşi. Am avut pe rând mai multe pisicuţe şi câini, dar unii s-au dus. Fie pentru că le-au făcut de hac oameni răi, fie pentru că unii s-au gîndit să fure... aşa a fost cu Gimi al meu, un motan gri cu ochi galbeni. După care am plâns şi oftez şi în ziua de astăzi. Era un motan de rasă, deşi îl găsisem tot pe stradă, într-o toamnă ploioasă. Era slăbuţ, ponosit, dar plin de viaţă. M-a cucerit de cum l-am văzut şi după o oră de când trecusem pe lângă el pe stradă m-am întors să îl iau acasă. Când se făcuse mare şi de toată frumuseţea cineva mi l-a furat. Ah şi câte poveşti de genul ăsta am trăit. Dar nu m-am oprit să ofer un acoperiş şi o strachină de mâncare şi altor necuvântătoare. Aici fac o pauză de la povestire şi spun că nu sunt miloasă doar cu animalele. Mereu ajut cu câte puţin şi pe cei amărâţi pe care îi văd pe stradă. Şi nu pot trece indiferentă, mai ales când văd copii necăjiţi, înfometaţi, murdari şi înfriguraţi.Dar asta nu e de povestit şi nici de a-mi aduce laude. Gândesc însă că trebuie să dai din suflet.
Revin însă la povestea mea. Mereu am iubit animalele şi întotdeauna preferaţii mei au fost câinii şi caii. Şi astăzi mai visez să am un cal, dar poate în altă viaţă, cine ştie...Acum locuim la casă şi convieţuim în momentul acesta cu trei pui de pisică şi o felină adultă. Tot în curtea ne întîmpină trei paznici de nădejde, unul mai mototol că e încă pui, deşi e ditamai fiara, că se trage din ciobăneşti. Piciul, Miki şi Pestriţul sunt câinii noştri.

Dar sufletul meu oftează acum după Timi şi Vulpi, un setter irlandez şi un metis ce aducea a cocker. I-am pierdut anul ăsta. Şi nu pentru că i-am rătăcit, ci din cauza unor întîmplări nefericite. Vulpiţa, cum îi spuneam, sau Zupea, cum putea Horia să îi spună, ne-a părăsit de mai puţin de-o lună. I-au venit de hac câinii de la stână. I-a asmuţit un cioban ticălos, un ţigan ce păzeşte oile cu 13 ciobăneşti. Nu câinii sunt de vină, ci omul fără suflet ce îi asmute şi îi antrenează pe animale mai slabe. Au atacat şi cai, vaci şi pisici. Tot de colţii lor au sfârşit recent alte trei animale din ograda noastră şi a vecinului. Motanul Stelică, încă pui, Ghighi, o pisică botezată de Horia anul trecut, şi o căţeluşă aciuită în curtea noastră, pe care o strigam Fetiţa. Legea ciobanilor nu prea există şi nici nu se aplică în ţara asta. Pe ţiganul ăsta l-am reclamat la primărie. Dar a făcut deja mult rău. Ne-a lăsat fără două pisici şi doi câini, ai noştri şi ai vecinului.
O altă poveste tristă e a lui Timi. Pe Timi l-am găsit în urmă cu vreo cinci ani. Un setter irlandez, maro-roşcat. Era frumos, deşi l-am găsit piele şi os pe terasă la Mc Donalds-ul de pe Poenelor. Era într-o seară de vară şi ne oprisem să mâncăm ceva. Abia se mişca de slab şi deshidratat ce era. După ce i-am dat sandvişul meu, în seara aia am plecat cu el acasă. Ne-a urmat necondiţionat, fără lesă, nelegat. Mai aveam deja un câine şi locuiam la bloc. La scurt timp l-am dus pe Timi la adăpostul din Triaj. L-am părăsit acolo, dar am sunat să întrebăm de el. Îl puseseră în cuşca unui urs, fusese castrat, şi urla într-una. Nu am rezistat şi ne-am dus după el. Timi a locuit cu noi, apoi la ţară la Vişina cu ai mei, apoi l-am adus la Purcăreni, când am făcut casa. Era un câine frumos, loial, deşi mai năzdrăvan. Era şi de talie mare, aşa că avea nevoie de mişcare. Se temea de ploaie, fulgere, tunete şi nu îi plăcea să stea legat. Lui Timi nu ştiu cine i-a venit de hac, dar l-am căutat zile la rând neştiind unde a dispărut. L-a găsit vecinul nostru la liziera pădurii, la 1500 de metri de casă. Nu era muşcat, nu avea spume, nu părea bătut, s-a sfârşit după ce l-a găsit vecinul, până să ajungem acasă. Pe fiecare animal al nostru l-am îngropat. Am suferit pentru fiecare şi pe niciunul nu pot să îl uit. Iar anul ăsta, când am pierdut şase dintr-un foc, parcă mă simt mai tristă ca niciodată. A şasea supărare a fost cu un pui de pisică. Era puiul lui Ghighi. Am găsit-o cu un picior fracturat, într-o zi cînd am venit de la muncă. Am dus-o la doctor, dar făcuse infecţie. I-a fost amputat piciorul bolnav, iar doctorul era foarte bucuros că nu o abandonăm pentru că rămăsese oloagă. Aşa cum făcuseră alţi proprietari cu un motănel rămas şchiop. Însă pisicuţa noastră nu s-a mai trezit din anestezie. Făcuse septicemie. La câteva zile a dispărut mama ei, iar mai apoi am realizat că o atacaseră câinii de la stână. Şi aşa a fost anul ăsta din vară încoace. Nu amestec aici supărările de altă natură, pentru că fiecare neajuns se încadrează într-un alt tipar. Acum am simţit însă nevoia să îmi descarc sufletul, pentru că nu mai puteam să ţin în mine dorul de necuvântătoarele pe care le-am pierdut. Poveştile ar putea continua, dar nu vreau să plictisesc. Am să le menţionez însă pe Babi, Ţiţa, Piţi, Grăsunica, Ursulică, Toni, Kitty ori Bulinuţa, câini şi pisici de care, noi şi părinţii mei, nu am avut parte de-a lungul anilor. Sper că nu v-am întristat. Ceea ce îmi doresc este să iubiţi necuvântătoarele, pentru că sunt credincioase şi se ataşează necondiţionat de omul care e capabil măcar de-o mângâiere. Nu sunt dobitoace lipsite de simţiri...

Vino Moş Crăciun!

2009-11-23T20:24:00.006+02:00

Zilele acestea Horia ne-a încîntat cu primul lui cântecel. Podul de piatră s-a dărâmat, a venit apa şi l-a luat, vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic şi mai frumos. Ei bine a tresărit inima în mine de bucurie să îmi aud feciorul la primul cântecel. Şi mai ales că eram cu el acasă şi în timp ce priveam pe geam, la căţelu ăla rrău de la stână, am trecut subit la cântecel. Piticul face în februarie 3 ani, iar pentru noi a fost emoţionant să auzim glăsciorul cântând întîia oară.
Dar pentru că vin sărbătorile şi nu mai avem răbdare l-am pozat pe pitic cu brăduţul în miniatură. Şi aşteptăm acea magie ce îi aduce pe Moş Crăciun cu cadouri sau pe Moş Nicolae cu un băţ pentru cei care nu sunt cuminţi. Horia stă pe gânduri, vrea cam multe de la Moş, dar cuvântul cuminte pare să nu îi placă de nicio culoare.

Leapşă poze funny

2009-11-18T22:02:00.006+02:00

Am scotocit prin arhiva noastră personală după câteva poze mai haioase. Cât am avut răbdare să răsfoiesc în zeci de mii de fotografii, vă daţi seama...
Am preluat leapşa de la Ana-Maria şi o dau mai departe cui doreşte. Să vă fie vizionarea plăcută!

Imagini în loc de cuvinte

2009-11-18T21:22:00.007+02:00

Şoimii patriei

2009-11-12T21:57:00.002+02:00

Luna trecută am găsit la Anne parcă pe blog fotografia asta. Am salvat-o pentru că mi-a plăcut. Astăzi am regăsit-o şi m-am gândit că în tot circul politic actual nu strică şi puţin umor. M-am gândit că o să vă distraţi şi voi. (click pentru a mări)

Copilăria lor

2009-11-10T21:43:00.003+02:00

Îi vedem peste tot. Sunt murdari, prost îmbrăcaţi, înfometaţi şi dornici să facă orice pentru un bănuţ. Şi ei sunt copii, chiar dacă fac parte dintr-o etnie. Mulţi sunt deranjaţi că îi asaltează cerşind. Pentru alţii simpla lor prezenţă incomodează. Şi ei sunt copii, nu au cerut să se nască, şi ei au suflet şi tînjesc după o jucărie, după un pat curat şi o masă caldă, sub un acoperiş primitor. Însă soarta nu le-a surâs. Noi, ceilalţi, suntem mai norocoşi!

Anotimp alb

2009-11-04T21:46:00.005+02:00

Iarna chiar a năvălit
Cu zăpadă ne-a-nvelit
Gerul simţi că intră-n oase
Bunica pulover coase.
Iar bordeiele sunt albe
Pe la streaşini vântul bate.

Fum mocnit iese prin hornuri
Şi în brazi e plin de conuri
Un căţel stă cam chircit
Blana l-a cam părăsit
Şi acum s-a ghemuit.

Frigul ăsta-i boală grea
Pentru cin’ l-o îndura
Vai de cei ce nu au casă
Şi durerile-i apasă.

Când omătul s-o aşterne
Cine va veni alene?
Moş Crăciun cu tolba-i plină
Bucuria de-o animă.

Toţi copiii îl visează
Îi recită, îi dansează
Şi-l aşteaptă an de an
Să sosească iar la geam.
Lângă bradu’ împodobit
Să aşeze dar râvnit.

Animale în rol de fantome

2009-11-01T10:39:00.002+02:00

Halloween-ul este o sărbătoare importată, ca multe altele. E adevărat că e frumos să ne promovăm în special tradiţiile, însă ce îmi place la Halloween e veselia. Iar străinii par să ştie să se distreze mai bine ca noi, sau cel puţin mai amuzant şi mai paşnic.

Amorţeala, bat-o vina!

2009-10-29T20:52:00.006+02:00

Nostalgia a căzut ca un bolovan zilele acestea peste sufletul meu. Nu am chef azi, nu am chef de nimic...parcă l-aş auzi pe Tudor Chirilă fredonând piesa asta. Şi nu e vorba de vreme, de graba cu care vine iarna peste noi. E altceva. Cred că uneori mă copleşesc grijile, problemele şi îmi induc o stare de amorţeală. Mă simt ca un pui plouat ce caută să stea la căldură şi să lenevească. Parcă nu îmi trebuie nimic altceva. Pentru că pînă şi cuvintele îmi par greu de rostit vă las în compania unor fotografii făcute recent. Promit să revin curînd, energizată....Paradoxul face ca în timp ce eu intru parcă în hibernare, gărgăriţele să ne invadeze casa. Nu îmi explic cum de se întîmplă, mai ales că bietele zburătoare apăreau doar primăvara. Horia nu se lasă nici el mai prejos, ţine să asiste la schimbul unei roţi şi chiar să participe cot la cot cu taică-su. Motanul vecinilor, Stelică, priveşte în zare de pe gard. Stă la înălţime ca să nu îl ajungă căţeii.Că tare îl mai smotocesc şi lui îi place doar cînd are chef. Pe Băsescu l-am găsit lipit de locurile de joacă din parc. Nu mă mai miră nimic. Invitaţia lui la bun simţ pare lipsită de conţinut în acest context. Iar la final, o legănare cu bărbaţii mei.

Jiji "salvatorul"

2009-10-24T22:36:00.008+03:00

Astăzi ne-a vizitat din nou gaşca de la stînă. Vreo 10 căţelandri pufoşi şi fioroşi, ce au misiunea să îi rînjească lui Moş Martin cînd se apropie de ţarcul mioarelor. Undeva la un kilometru mai sus de noi mişuna anul trecut o ursoaică. Nu ştim cîţi confraţi mai are, însă ciobanii ţin cu străşnicie la paza oilor. Făcînd fotografia de astăzi mi-am amintit şi de Gigi Becalli, cu care salvasem recent nişte caricaturi. Cum e week-end m-am gîndit că nu strică puţină distracţie, iar gaşca de la stînă se lipeşte la fix cu Jiji.

Distracţii periculoase

2009-10-21T20:25:00.003+03:00

Nu ştiu dacă mă înşel sau e doar o realitate izolată, însă tinerii din ziua de astăzi parcă nu ştiu să îşi găsească preocupări pozitive. Parcă generaţia mea sau cele anterioare erau mai paşnice. Adolescenţii de astăzi sunt prea violenţi. Ori e de vină anturajul şi vor să braveze în faţa amicilor sau poate nu mai găsesc adevărate valori care să-i inspire. Deşi mi-e greu să cred că nu au exemple pozitive.
Spre exemplu, în fotografia din postare se vede o căsuţă construită în vîrful unui copac. Se întîmplă la Purcăreni, chiar în apropiere de casa noastră. Nu e vorba de ceva violent, dar mă tem ca zelul ăsta de a construi să nu ducă la accidente.
Pe de altă parte, în filmuleţul ataşat se vede clar un act premeditat al unui adolescent, ce ar fi putut avea consecinţe grave.
Mă întreb de unde oare izvorăsc ideilea ăstea negative şi impulsurile de a face lucruri nesăbuite.

Vînător şi pradă, în lumea fiarelor

2009-10-20T22:19:00.004+03:00

Sau altfel spus, cu cine puii mei crezi că te pui? Mulţumesc unei prietene dragi care mi-a trimis filmuleţul.

Somnul salvat

2009-10-19T21:27:00.006+03:00

Nu „înghiţi” mai mult decît poţi duce, pentru că după aceea nu te mai poţi da la fund... Aceasta pare să fie morala şi în cazul de faţă. O întîlnire incredibilă a avut loc pe un lac din Canada, la Round Lake, unde un cuplu se plimba cu barca. Bărbatul a văzut la un moment dat pe oglinda apei ceva ca o minge şi s-a apropiat să vadă ce este. Cînd a ajuns acolo a descoperit că era un somn, peşte răpitor de altfel, care încercare să înghită o minge de baschet. Numai că balonul i-a rămas înţepenit în gură. Somnul era extenuat de atîtea încercări de a se scufunda şi de a-şi îngurgita “prada”, însă în zadar. Mingea îl aducea mereu la suprafaţă. Bărbatul a încercat de multe ori să-i scoată mingea, dar nu a reuşit. Pînă la urmă nevasta lui a înţepat mingea, care s-a desumflat şi a eliberat calicul somn.
Iată şi fotografiile povestirii...

Nea Victor

2009-10-17T16:05:00.002+03:00

Nea Victor e un adevărat personaj rural. Cînd îl priveşti parcă ai vedea o figură din Stăpînul inelelor. E om gospodar, bun la suflet, iar universul lui se rezumă la comuna Tărlungeni. Omul ăsta- i tare interesant. Are la vreo 60 de ani, locuieşte într-o casă modestă din satul Purcăreni, împreună cu nevasta, o femeie durdulie şi mică de statură şi cu băiatul lor, din nefericire, olog. Tînărul Morţi, băiatul lui nea Victor, e şchiop din naştere, dar nu trăieşte viaţa ca pe o corvoadă. Sunt oameni cu frica lui Dumnezeu şi, deşi au o situaţie materială modestă, nu văd lucrurile lipsite de speranţă. Nea Victor e capul familiei şi munceşte oriunde i se iveşte ceva, în special la munci agricole, că la ălea se pricepe. Are un cal şi o căruţă, cam ăstea sunt lucrurile lui mai de preţ, după acoperişul de deasupra capului. Nu bea mai mult decît un om obişnuit, nu are patima alcoolului, iar cu tutunul, nu e nici cu acesta ieşit din cale afară.
Viziunea lui nea Victor despre viaţă pare însă desprinsă de poveste, dacă nu chiar subiect de roman. Se mulţumeşte cu un orizont restrîns de mişcare, care altora le-ar stîrni sentimentul de claustrofobie. Colţul ăsta de natură cu dealuri, case şi pădure, îi sunt atît de dragi, de familiare şi de cunoscute de-a fir a păr, încît pentru el reprezintă lumea întreagă. Dovadă e faptul că de un an nea Victor nu a mai fost în Braşov. Nu că nu are mijloc de transport în comun, ba dimpotrivă. Dar omului ăsta i-e frică de oraş. Spre uimirea celor care nu îl cunosc, nea Victor povesteşte că nu vrea să „coboare” în Braşov pentru că îi e frică de golani. „Dacă mă duc la oraş mă prind şi mă bat golanii”, cugetă omul. Ultima dată, anul trecut, s-a dus de nevoie în Braşov, ca să rezolve ceva cu pensia de agricultor. Altfel nu se-ndura să plece. Nu are duşmani, însă ce vede el la televizor, avalanşa de infracţiuni, l-a băgat în sperieţi. Omul trăieşte, bag seama, un instinct puternic de conservare. Se mulţumeşte cu puţin şi se roagă să îl ţină Cel de Sus sănătos.
Nu ştiu de ce, dar uneori parcă simt că îl invidiez. Poate că lumea lui mică îi dă mai multă linişte şi sentimentul de siguranţă.
Mi-aduc aminte că într-o iarnă, prin 2006, cînd încă mai construiam la casă, a venit de ne-a mai ajutat cu petriş. Aducea cu căruţa bolovani de la pîrîu. Cînd a venit vorba de plată omul ne-a spus să-i dăm cît credem de cuviinţă. I-a fost ruşine să ne spună un preţ, aşa că l-am răsplătit cum am crezut mai bine şi i-am dat şi o farfurie cu răcituri, sau piftie cum se mai zice, pentru că era în preajma sărbătorilor. M-a bucurat faptul că omul a plecat mulţumit, iar noi am fost pe măsura aşteptării lui. Nu ştiu cîţi oameni or’ mai fi ca el, însă pentru mine e un personaj inedit.

Manevra Băsesciană, confirmată de Videanu

2009-10-15T21:23:00.003+03:00

Magnatul bordurilor şi marmurii din România, PD-Listul Adriean Videanu - cel care a supt bugetul statului şi bugetele locale ale primăriilor cu primari PD-L - a confirmat astăzi cu o nonşalanţă nesimţită manevra partidului din care face parte şi , implicit, a lui Traian Băsescu în privinţa premierului. „Lucian Croitoru va obţine în mod clar încrederea şi acceptul majorităţii parlamentare, la a doua nominalizare a sa. Va trece foarte uşor, chiar cu procent de 99%, la a doua propunere. Veţi vedea!”. Ca să traducem măgăria pe înţelesul poporului: noi, adică PD-L prin Băsescu, l-am numit pe Croitoru şi vă şantajăm să îl acceptaţi, pentru că dacă îl refuzaţi şi la a doua propunere o să ajungem la alegeri anticipate. Ceea ce e evident că niciunui parlamentar nu îi convine.
Toată manevra băsesciană are în mod evident scopul ca partidul portocaliu să se menţină la putere în frunte cu Băsescu. Ei îşi impun premierul cu care, pot merge mai departe în fruntea Guvernului, şi dacă Băsescu nu mai ia un mandat. Şi revenim la povestea cu partidul stat, cu o nouă dictatură, cu controlul absolut dorit de mafia pedelistă. De-aia îl doresc pe „independentul” Croitoru. Iar poveştile lui Băsescu despre stoparea crizei sunt doar abureli pentru fraieri. Păi dacă vroia să nu mai prelungească situaţia asta şi să pună capăt crizei politice, ceea ce ajuta şi în criza economică, îl accepta pe Iohannis. Mi-e scîrbă de stilul mafiot portocaliu!

Salvaţi România!

2009-10-14T21:28:00.003+03:00

Am încercat să fac abstracţie de ce se întîmplă zilele ăstea pe scena politică. Însă nu mai pot să mă abţin şi mă revolt. Nu îi mai suport pe Băsescu şi mişeii lui politici. Nu sunt o persoană care să se încreadă orbeşte în discursuri şi în declaraţiile politrucilor. Adevărul nu e întotdeauna cel servit pe tavă, trebuie să îl descoperim şi să îl judecăm singuri. În seara asta, în opinia mea, marinarul din fruntea României a întrecut orice măsură. Ne ia pe toţi de proşti? Crede că dacă iese cu declaraţii cotite tot poporul ăsta înghite găluşca? Eu trag speranţă că multă lume în ţara asta are propria judecată şi nu se mulţumeşte cu informaţiile de faţadă, manipulatoare şi false ale şefului statului. Poate ţin pentru cei din pătura săracă, oameni necăjiţi care nu îşi văd capul de probleme şi nu mai au timp să analizeze ce se întîmplă în politică şi în fruntea statului. Ei votează în virtutea inerţiei. Acestora li se alătură o anume etnie, analfabeţii şi mai nou infractorii. Cred că acesta e acum electoratul ţintă al PD-L şi al lui Băsescu, pentru că sunt mulţi uşor de fraierit şi buni de produs voturi dacă sunt motivaţi financiar. Şi dacă la ăştia mulţi vulnerabili ţin dezinformările şi halucinaţiile lui Băsescu, trag totuşi speranţă că mai sunt mulţi români cu raţiune şi capul pe umeri să judece singuri care e realitatea.

În momentul ăsta aş prefera să guverneze oricine, dar nu Băsescu şi PD-L. Un partid mai înrăit şi mai avid de putere ca ăsta nu am mai văzut de la comunism încoace. Sunt hapsîni, răi şi ţin cu dinţii de scaune, păzindu-şi spatele. Din păcate avem şi o justiţie şubrezită care nu are „vînă” să scoată de la naftalină dosarele penale ale multora ce se ascund în partidul portocaliu. Dar poate dacă schimbăm ceva în ţara asta şi dăm şi altora o şansă, poate o să vedem şi dreptatea asta.
Am pornit gîndurile ăstea după declaraţia lui Traian Băsescu, de miercuri seara, legată de desemnarea primului-ministru. Vine cu cerinţe în privinţa expertizei economice a celui nominalizat pentru această funcţie, cu una şi alta, pe care să le întruchipeze omul ăsta. Ok. Nicio problemă. Corect. Dar de ce piticul atomic Emil Boc nu a avut nimic din toate astea? Şi de ce a fost el bun atunci? A fost de ajuns să fie simpatic şi membru PD-L, nu-i aşa domnule preşedinte?
Ne mai spune Băsescu să aibă capacitatea noul premier să comunice cu băncile internaţionale cu FMI şi alte instituţii din ăstea ce sună pompos la prima vedere. Ok. Corect. Dar cum comunica mirobolantul nostru Boc, Emil Boc? Mi-am amintit, în engleza lui cu „aviara gripa”. Foarte tare premierul ăsta Boc.
Şi o mai dă Băsescu Traian cotită pe aia cu: premierul propus trebuie să formeze majoritatea parlamentară şi să primească votul de încredere, tot conform Constituţiei. Şi că nu partidele sunt responsabile de formarea majorităţii. Păi nene cît de proşti ne crezi că ne învălui cu din ăstea? Nu e clar că primarul ăsta al Sibiului va primi clar votul de încredere şi va putea forma o majoritate dacă are deja susţinerea anunţată?
În plus vine cu treaba că şi PD-L, partidul cu cele mai multe mandate, a cerut să facă o nominalizare. Să facă , dar nu e clar că pică? Nu va avea susţinere, aşa cum a picat şi Boc. Şi atunci de ce se încăpăţînează PD-L şi cu Băsescu să deţină controlul absolut? Pentru că sunt avizi de putere, vor să fie partidul stat, vor o nouă dictatură. Chiar nu ne-am săturat de comunism? Chiar vrem să ne complacem în mizerie? De cînd sunt ei unica soluţie a noastră? De cînd se autoproclamă şi ăia mulţi, uşor de manipulat, chiar îi cred.
Şeful statului vorbeşte de Constituţie cînd e primul care o încalcă sfidînd restul partidelor şi voinţa majorităţii. Aruncă vorbe de FMI, de banii de la FMI, de respectarea Constituţiei, de soluţii pentru criza economică înainte de soluţionarea crizei politice. Păi cum rezolvi, sau să aduci soluţii la criza economică, dacă nu o stingi pe cea politică. Iar cînd partidele cad la pace şi vin cu o soluţie, tu ca marinar al românilor te încăpăţînezi şi prelungeşti agonia şi criza. De ce? Pentru ca lupţi cu orice sacrificiu şi preţ spre a impune un ocrotit „independent” al PD-L. Dacă nici acum nu vom schimba nimic în ţara asta prin vot şi nu ne implicăm ca societate civilă uzînd de dreptul libertăţii de exprimare şi de a judeca pe cont propriu, nu lăsîndu-ne în voia mulţumii şi lipsind de la vot, chiar pot să afirm că trăim în România pe care o merităm!
Oare de ce au murit oameni la Revoluţie? S-au luptat pentru un ideal sau pentru ca noi astăzi să lăsăm să se instaureze o nouă dictatură, că aşa e mai comod şi putem să nu ne mai batem capul? Chiar suntem atît de leneşi să avem propria judecată şi nu cea implantată de alţii?

Ninsoare de octombrie la Purcăreni

2009-10-14T11:16:00.007+03:00

(click pe poze pentru a mări)

În zorii zilei am văzut primii fulgi de nea din acest an. La noi la Purcăreni ninge tiptil şi mărunt. Iarna îşi intră devreme în drepturi şi simt că m-a bulversat. Prima pătură subţire de zăpadă, abia aşternută, m-a inspirat la poezie. Cred însă că toţi ne-am născut puţin poeţi (şi puţin luaţi, cum spunea Florian Pitiş). Trebuie să dăm frîu liber imaginaţiei atunci cînd ne vizitează. Există o anume stare emoţională cînd muza interioară mă răscoleşte şi mă împinge să îmi aştern gîndurile.

Prima floare de zăpadă
A dat buzna în ogradă
Sufletul mi-a răscolit
Iarna iar ne-a cotropit.

Firul ierbii a-ngheţat
Balansoarul e şocat
Că în alb e îmbrăcat.
Dealurile par stinghere
Frigul vine, n-ai ce-i cere!

Văcuţa încă mai paşte
Tati ne înveseleşte
Iarna-i grea, dar e frumoasă
Pisoii vor să intre-n casă.

Nici căţeii nu au pace
Oile se-ntorc la vale
Focul e pornit în vatră
Horia se joacă-ndată.

Parascheva ne-a uimit
Octombrie ne-a zgribulit.

Test genial

2009-10-13T16:12:00.003+03:00

Vă invit la un test suprinzător.
Dacă nu înţelegeţi ce este scris, atunci cu două degete alungiţi-vă ochii la dreapta şi la stînga precum chinezii! Funcţionează garantat ! Ce scrie acolo? Poate nu vedem acelaşi lucru...

Colaj rural II

2009-10-11T21:13:00.006+03:00

Fructe sălbatice.

Paznic de nădejde la stînă.

Un voinic cît un ibric.

Viţeluşi la poarta noastră.

Văzduh limpede în plină iarnă.

Yes ladies, he's single!

2009-10-11T10:17:00.002+03:00

Cine spune că rotofeii nu sunt flexibili, tineri şi neliniştiţi?

Haios de non-romantic

2009-10-11T10:09:00.002+03:00

Colaj rural

2009-10-10T20:06:00.008+03:00

O pisică de soi, cu gusturi rafinate.

Răzvan manevrînd toporul cu pricepere.

Împărţind iarba toamnei...

Pregătind un grătar la minus 15 grade Celsius.

Un pitic plîngăcios, cu mustăţi de ciocolată.

Un amurg de toamnă la Purcăreni.

Fotografiile nu sunt realizate profesional, însă mă mîndresc să pot spune că imaginile le-am imortalizat la Purcăreni, aici unde locuim în mijlocul naturii.

Bloc cu vedere la morgă

2009-10-02T09:31:00.003+03:00

A pornit construcţia unui nou bloc turn în Braşov. Însă nu e vorba de orice bloc. Ci unul cu o privelişte „deosebită”, o panoramă asupra Spitalului Judeţean şi, în special, cu vedere directă la morga spitalului. Deja îmi închipui cum îşi vor bea cafeaua de dimineaţă locatarii viitorului imobil. Aceia care vor avea „privilegiul” şi dorinţa să achiziţioneze un apartament în blocul împricinat. Construcţia se ridică pe terenul unde pînă de curînd ateriza elicopterul SMURD pentru urgenţele medicale, cînd pacienţii necesitau transport aerian la o altă unitate medicală pentru operaţie. Nu ştiu cum se face că terenul a fost în litigiu şi a fost cîştigat,nu de către primărie, ci de revendicator. Aşa că oraşul a pierdut locul de aterizare pentru elicopter, dar a cîştigat o firmă din Bucureşti un lot numai bun pentru a construi învecinat morgii. Mă miră că intersecţia revendicată de la Judeţean sau alte străzi şi carosabile, unde se pot trînti sensuri giratorii, nu s-au mai pierdut. Lăsînd însă deoparte detalii prea complicate de genul ăsta, mă întreb ce preţ vor avea aceste apartamente Privilegio, cum sunt denumite. Este într-adevăr unică ocazia să prinzi un loc în faţă la privit morţii. N-am nicio treabă cu constructorul, el vrea bani pe clădire. Dar oare cine vor fi clienţii? Cît de disperat trebuie să fie acel cumpărător să îşi dorească să vadă zi de zi, cum sunt preluate sicrie acoperite sau nu, din dosul clădirii spitalului. E adevărat că nu tot blocul se va „bucura” de acest peisaj mirific, dar vor fi destui, pentru că imobilul va avea vreo 11 nivele. Din cîte se vede pe proiect. Şi tot apropo de construcţii mă întrebam cum naiba se construieşte în draci în vreme de criză? Pentru că, potrivit calculelor recente făcute de Statistica Braşov, anul ăsta, în prima jumătate a anului, în judeţ s-a construit cu 65 la sută mai mult decît în perioada similară din 2008. Asta deşi pe piaţa imobiliară a existat blocaj, iar acum lucrurile nu stau mai roz. Să fie bani negri ce trebuie rulaţi? Sau poate mă înşel. Dar nu găsesc o explicaţie plauzibilă. Şi chiar să ajungi să construieşti oriunde, chiar şi-n faţa morgii? Precum în cazul de faţă...

Fotografii secrete, episodul I

2009-09-28T22:41:00.006+03:00

Acestea sunt doar citeva dintr-un calup de fotografii secrete, nedezvaluite pina acum publicului despre locuri, obiecte si ramasite descoperite ce ar putea rasturna adevaruri ale omenirii. Prima fotografie arata craterul format de un OZN prabusit, apoi marturii ale existentei uriasilor si ruine ale unei asezari pe Luna.

Parodie la Cola

2009-09-26T20:12:00.002+03:00

Poliţişti şpăgari prinşi cu mita

2009-09-25T17:45:00.002+03:00

Priviţi cum fură poliţiştii siguranţa rutieră! Din păcate, exemplele nu sunt singulare. Cei prinşi cu mîţa-n sac de această dată sunt doi agenţi de circulaţie de la secţia 5 Braşov. Au pretins cîte 300 şi, respectiv, 400 de lei mită de la doi şoferi care au trecut pe roşu. Poliţiştii au fost arestaţi preventiv 10 zile şi au contestat măsura reţinerii, la Curtea de Apel. Cele 4 minute de imagini ale flagrantului se găsesc şi pe www.mai-dga.ro

Dedicaţie cîinilor roşii

2009-09-23T21:36:00.002+03:00

Aştept susţinerea suporterilor stelişti, rapidişti şi altor duşmani ai cîinilor. Bineînţeles că vom ţine piept huiduielilor dinamoviste.
Jos Shakira!

Berar Banc Show

2009-09-22T22:56:00.003+03:00

Pentru a ne descreţi frunţile în această toamnă răcoroasă şi criză financiară vă propun un concurs de bancuri şi anecdote, pornind de la incidentul petrecut la micul Oktoberfest. Criza generalizată în tot şi în toate cu siguranţă nu ne- lăsat în pană de idei şi de condei. La amicul Ovidiu Eftimie pe blog e postat un banc despre ce te faci dacă eşti angajat RTT şi te cheamă şefa la bere. Te rişti... zice bancul. O altă chestie care circulă prin târg după penibilul gest e noul salut în Braşov.
Cei care nu ştiu încă le spun cum se salută în oraş de câteva zile:
Hai salut! Vrei o bere? Ia de-aici....iar continuarea e imaginea unei beri curgând spumos pe faţa interlocutorului.
Una şi mai haioasă mi-a venit în minte în timp ce mă conversam cu cineva pe messenger.
Îmi zice un amic eşti datoare, dai o bere! După o clipă de răgaz vine şi răspunsul: Bine, dar să nu te speli pe faţă!
Sau: Dai o bere!
Dau mai multe dacă vrei.
Bine, stai să scot umbrela!
Vă provoc în consecinţă, care va să zică, să compunem bancuri cu bere, cu Antonie, cu supremul, cu mogulul şi cu cine vreţi voi, dar să fie şi hamei. Baftă!

Soţul şi-a luat bodyguard

2009-09-16T19:48:00.002+03:00

Politica e o curvă, iar dincolo de feţele zâmbitoare şi contrele pentru presă ale politicienilor, lupta din culise este murdară şi se duce prin vorbe ruşinoase. Nu puţini sunt cei care se spurcă precum la uşa cortului, iar unii ajunşi Sus îşi permit să recurgă la ameninţări sau apropo-uri subtile vizavi de cât rău pot face ei, verbal sau practic. Alţii mint în sânga şi în dreapta despre lucruri pe care nu le-au făcut vreodată sperând căp aşa îşi mai spală din imaginea şifonată. Aşa că bărbatu-meu, ca să îşi asigure spatele de binevoitorii politicii, şi-a luat gardă de corp. Motivul? Să poată spune şi mai multe decât până acum. Pentru că Răzvan are o gură slobodă ce îi supără pe mulţi, mai ales că spune adevăruri. În poza alăturată (măriţi fotografia cu click pe ea) puteţi vedea câtă greutate şi putere de convingere are bodyguardul. Nu-i aşa? V-aţi speriat? Pentru cei care se simt eventual cu musca pe căciulă le transmit că a fost o glumă. Răsuflaţi uşuraţi! Bună, nu?
P.S. Onorabilul domn de lângă soţul meu este nimeni altul decât un bun prieten de familie, Sorin, sau So Ursu cum mai e alintat, un proaspăt tătic în devenire.

Preacurvie în sutană

2009-09-10T23:06:00.000+03:00

Când vine vorba de feţe bisericeşti nu îmi vine în minte imaginea unui sfânt, ci doar a unor popi îmbuibaţi, avizi după pomană şi în totală contradicţie cu poveţele lui Isus. Întru cuvântul lui Dumnezeu s-a transformat pentru mulţi dintre cei în sutană într-o simplă meserie, dar bănoasă, exercitată pe seama credincioşilor. Să îmi fie cu iertare că gândesc aşa, sunt ortodoxă şi cred în Dumnezeu, dar nu mă încred în preoţi. Eu mă ghidez după proverbul să asculţi ce spune popa, dar nu să faci ce zice ori face popa.
Nu înţeleg de ce trebuie să pupi mâna unui preot? Cu ce e el mai aproape de Dumnezeu decât un credincios de rând? E oare mai curat la suflet decât mine? Căci nu ştiu câţi bani din cutia milei ajung cu adevărat la săraci sau sunt folosiţi pentru aşa-zisul lăcaş sfânt în care ne botezăm, ne cununăm în faţa lui Dumnezeu şi, la un moment dat, ne luăm adio de la cei dragi. Sau de ce ne trebuie biserici cu pereţi pictaţi în foiţă de aur sau cupole poleite cu preţiosul metal auriu. La ce folosesc celor săraci cu duhul, credincioşilor, celor care se roagă la Dumnezeu să îi ajute?
Din câte exemple îmi vin în minte, nu ştiu un popă sărac. Oare ce leafă au preoţii pentru serviciile religioase? Dincolo de toate aceste întrebări vreau să vă spun o povestioară.
În urmă cu vreo lună ieşisem la cumpărături într-un hipermarket din oraş, nu contează numele, că n-am de ce să-i fac reclamă. Ideea e că printre cei care se agitau cu coşurile printre rafturi era şi un preot cu copiii. Un popă ce mi-e cunoscut din vedere şi îl ştiam de pe vremea când locuiam într-un cartier istoric al oraşului, pentru că slujea la o biserică din zonă. Are trei copii, din care o fetiţă cu handicap. În după-amiaza cu pricina doar popa şi copiii erau la cumpărături. Coana preoteasă nu îi însoţea. Cei trei ieşeau din magazin cu câteva peturi de apă, pâine, ceva biscuiţi şi eugenii. Unul din cei doi băieţi desfăcuse un pachet de biscuiţi şi, în timp ce se pregătea să înfulece unul, ceilalţi biscuiţi din pachet i-au scăpat din mână. Dulciurile înşirate pe asfalt şi gestul neîndemânatic al copilului l-au scos parcă din minţi pe popă. Tatăl, care atunci nu purta sutană, i-a grăit fiului răspicat, în timp ce copilul se apleca să ridice biscuiţii: lasă-i dracului acolo dacă eşti dobitoc! Dobitocule ce eşti....
Vorbe la care băiatul şi-a văzut mai departe de drum, mergând încet în dreapta Tatălui său. Copilul nu a avut vreo tresărire, pesemne că era obişnuit cu un asemenea limbaj al părintelui.
Morala acestei istorisiri o las în seama voastră.

Din frumuseţile patriei

2009-09-07T22:11:00.003+03:00

E imposibil atunci când colinzi ţara în lung şi în lat să nu îţi atragă ceva atenţia. Pe drumul dintre litoral şi munte, pe care l-am parcurs zilele trecute, am dorit să imortalizez câteva imagini care, după caz, sunt fie haioase, fie lecţie de istorie, fie pur şi simplu o delectare a retinei sau chiar de cascadorii râsului. Alte comentarii sunt de prisos. Nu uita să dai click pe imagine pentru a mări!

Trăiri pe nisip

2009-09-02T19:24:00.007+03:00

Marea Neagră are farmecul ei, chiar dacă litoralul românesc are dezamăgirile lui. Este într - adevăr un Land of choice, pentru că aici vezi cel mai bine două extreme. Oameni care se mulţumesc cu puţin, pentru că sunt obişnuiţi să trăiască la limita sărăciei, şi la polul opus sunt cei avuţi, la care uneori privesc cu jind cei din prima categorie, gândind că numai un câştig la Loto i-ar putea ajuta vreodată să trăiască pe acelaşi picior mare. Şi marea cea mare se împarte între cele două extreme. Dincolo de statutul social pe litoralul nostru rămân discutabile şi contestabile serviciile hoteliere şi cele ale unităţilor de servire. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Vreau să vă las să priviţi şi lucruri frumoase, linişte şi inocenţă la Marea Neagră.

Splendoare la Marea Neagră

2009-08-31T15:59:00.004+03:00

Litoralul românesc în 2009, văzut în splendoarea lui, la propriu şi la figurat. (Măriţi pozele).

Show erotic la Zoo

2009-08-24T22:52:00.004+03:00

Viaţă animată la Zoo Braşov, la propriu şi la figurat. În timp ce urşii sunt hărţuiţi cu fum de tutun şi ţigări, de haiduci ameţiţi de alcool, iar maimuţele strâng telefoane mobile de la rudele bipede, în parcul zoologic se desfăşoara şi un show erotic inedit. Spre bucuria asistenţei de toate vârstele. Aşa se face că o leoaică trebuie să facă faţă într-un ţarc la doi lei. Asta îmi aduce aminte şi de o vorbă rostită mai pe vremuri de pieţari: ia doi pătrunjei la doi lei!
Felinele cu coamă rânjesc din când în când una alteia, pentru a-şi adjudeca premiul. Râvnita leoaică, în libertate, ar fi trebuit să împartă un mascul cu o altă consoartă, însă la zoo regulile se schimbă. Captivitatea e mai palpitantă, nu-i aşa?
Potrivit atlasului zoologic, leul e singurul dintre felinele mari care duce o viaţă socială propriu-zisă.Trăieşte în grupuri numite haite.Cîte o haită este compusă din cel mult 12 femele înrudite şi cel mult 5-6 masculi.
Aşa că lăsaţi circul, lăsaţi atlasul şi mergeţi să vedeţi pe viu ritualul de la Zoo Braşov. Spectacolul face 5 lei. În rest, imaginile vorbesc de la sine.

Borfaşi vs găinari, ”organul” vs lege

2009-08-23T21:35:00.001+03:00

În peisajul rural pestriţ al satului Purcăreni a răsunat sâmbătă spre dumunică noaptea , aproape de orele 1.00, sunetul cailor putere forjaţi de amatorii de senzaţii tari. În timp ce tirurile şi camioanele îşi găsesc aproape noapte de noapte loc de popas pe străduţele din Purcăreni, fără ca cineva să verifice dacă e în regulă, în week-end, când e târg auto, vitezomanii îşi testează bolizii şi se dau mari că au sânge să tureze motoarele la maxim. Nici urmă de poliţist, fie el şi comunitar, care să îi deranjeze pe vitejii şoselelor, de această dată, ai străduţelor din satul Purcăreni. Poate nu o fi nimic ieşit din comun, mă gândesc, deşi liniştea nopţii şi a oamenilor e tulburată de aceşti rebeli. Nu socotim consecinţele, care ar putea fi de la impactul cu zidul unei case sau spulberarea vreunui cal ori alte animale ale gospodarilor din sat, care mai sunt lăsate slobode noaptea, să mănânce pe păşune. Ce mă deranjează personal şi mi se pare strigător la cer e cum organul statului, fie el poliţist, silvicultor, jandarm şi alţii, îşi încordează de obicei muşchii pe amărâţi, pe cei care fac găinării să le spunem aşa. Şi lucrul ăsta e valabil şi în oraşe, nu neapărat în zona rurală. Îmi amintesc apropo de treaba asta o întîmplare care mi s-a părut revoltătoare şi s-a petrecut toamna trecută. Un vânător, inginer silvic de-aici din sat, a decis să acţioneze după bunul cap, după cum i-a dictat fărâma de creier, împotriva unui ţigan ce se ocupa cu tăierea lemnului în pădure. Rromii care cioplesc pădurea sunt mulţi şi la fel de mulţi sunt şi românii sau maghiarii din zonă care îşi procură în acelaşi fel lemnul din pădure. Numai că necazul pică mereu doar pe o etnie, restul nu sunt întrebaţi de unde vin cu lemnele în spinare. Şi cum spuneam, un inginer silvic a făcut el legea într-un caz din ăsta anul trecut. Ştia de un ţigan care mai taie lemne. Ce a făcut el, gândind că face o faptă eroică şi nimiceşte duşmanul? În timp ce concetăţeanul mai colorat tăia lemn vânătorul i-a luat calul de la căruţă, l-a sechestrat în şura unui localnic de lângă pădure şi mai pe seară l-a împuşcat. Asta când ţiganul îşi căuta animalul şi vroia să transporte ce tăiase în pădure. Ce vină avea bietul cal că era înhămat şi silit zilnic să muncească din greu la căruţă? Aşa a catadicsit să îi curme viaţa inginerul silvic, crezând că îl dezvaţă pe ţigan de furat ori că îl sperie. Animalul a plătit scump pentru chinul îndurat zi de zi de a căra povara stăpânului, iar ţiganul face şi acum acelaşi lucru. Aşa că mă întreb unde mai e dreptate pe lumea asta şi când nu o să mai avem organe încuiate la creier, nu din ăştia care chiar se trag din maimuţă? În schimb pe mai marii şoselelor ocupaţi cu liniuţe să nu îi stingheriţi stimate organe! La fel cum nu le sunt ridicate nici şmecherilor maşinile, dacă parchează aiurea, ci doar amărâţilor posesori de rable ori ieftinături, puşi să plătească din greu răscumpărarea maşinii. Aşa că rămâne valabil un vechi proverb, în variantă nouă: decât să furi un ou, mai bine furi un bou, că stai liniştit. De-aia şi infractorii nu mai fac găinării, dau tunuri beton, să aibă cu ce mitui şi să li se piardă urma. Marii borfaşi dorm liniştiţi în România, şi sunt exemple cu duiumul şi la Braşov, în timp ce găinarii înfundă puşcăriile.

Ghiciţi animalul (de week-end)

2009-08-22T13:58:00.000+03:00

Micul Obama de Braşov

2009-08-20T00:22:00.004+03:00

S-a născut pe 9 aprilie 2009. Avea 51 de centimetri lungime şi cântărea 3,6 kilograme. A venit pe lume cu o zi înainte de ziua mea de naştere. Se numeşte Roy Anthony Steadman, iar părinţii sunt Cristina şi Roy, o braşoveancă şi un jamaican. Micuţul ciocolatiu este chiar nepoţelul meu pe care l-am poreclit micul Obama. Mama lui este chiar verişoara mea. Piticul este un grăsoc, mănâncă mult şi are tenul de culoarea celui mai puternic om al planetei, Barack Obama.

Micul Anthony s-a născut la maternitatea privată din Braşov. Medicii şi asistentele l-au plăcut din prima zi. Un lucru inedit pe care l-am aflat la naşterea lui Roy Anthony a fost acela că bebeluşii de culoare, în special cei mulatri, sunt albi la venirea pe lume, iar în următoarele săptămâni pielea se pigmentează. Şi dacă tot vorbesc de bebei şi mă laud cu Anthony trebuie să mă mândresc şi că sunt mătuşă, pentru că sora mea are un băieţel de 1,8 ani, Robert, născut în Italia, la Pesaro, acolo unde locuiesc. Voi deveni pentru a doua oară mătuşă în prima lună din 2010, datorită cumnateidin partea soţului meu, care este însărcinată. Aşadar nici în timpul liber nu mă plictisesc şi vă urez şi vouă aceleaşi îndeletniciri plăcute. Iar ca o treabă hazlie trebuie să vă spun că şi porecla mea la servici, folosită în special de şef, e tot Obama, pentru că sunt stângace, asemenea preşedintelui american. Iar treaba cu stângăcia mă onorează, având în vedere că multe genii au fost stângace şi lucrul ăsta pare a fi considerat de specialişti o calitate, nu un handicap, cum se vorbea pe vremuri ori în regimul comunist.

P.S. 13 august este Ziua Internationala a Stingacilor si a fost instituita in 1976 de Lefthanders International pentru a atrage atentia asupra inconvenientelor

Stângaci celebri

Iulius Cezar, Ayrton Senna, Pele, Nietzsche, Maradona, Larry Bird, Angelina Jolie, Harry S. Truman, Leonardo da Vinci, Winston Churchill, Marilyn Monroe, Ramses al II-lea, Bruce Willis, Paul Klee, Simon Bolivar, Ronald Reagan ("convertit" mai tirziu la dreptaci), Gheorghe Hagi, Aristotel, Jessica Parker, Bill Clinton, Michelangelo, Peter Ustinov, Mark Spitz, Laura Badea (campioana olimpica in 1996), Valentino Rossi (motociclist), Fidel Castro, George Bush Sr., Napoleon Bonaparte, Eminem, Albert Einstein, Mihai Viteazul, Jimi Hendrix etc.

Copilul prizonier

2009-08-19T00:07:00.001+03:00

Copilul din mine plânge, pentru că l-am încătuşat. L-am trădat pentru o viaţă nouă. Am renunţat la el ca să îl aduc pe lume pe copilul meu. Paradoxal, miracolul s-a dovedit dulce-amar. Am abandonat copilul din mine pentru altul: copilul meu. Sunt aceeaşi fiinţă şi totuşi mă împart în două lumi. Mă dedic copilului născut şi întorc spatele copilului lăuntric. Viaţa, în carne şi oase, a învins copilul din suflet. Bucuria facerii a avut un preţ pe măsură şi a sădit în mine un zbucium imens.

N-are rost să mă mint. Trăiesc două vieţi. Plâng şi râd deodată. Râd pentru copilul născut, cel care învaţă acum să trăiască şi să cunoască lumea în care trăim. Nu are nicio vină pentru că în mine a murit ceva odată cu venirea lui. Nu a cerut el să se nască. Dar plâng pentru inocenţa pierdută. Mi-e dor să mă abandonez gândurilor, viselor, libertăţii mişcării.

Copilul încătuşat a devenit brusc un adult cu picioarele pe pământ, pentru pruncul abia născut, care de acum m-a acaparat întru totul. M-am furat pe sine, mi-am mutilat inocenţa. Ce rămâne? Ce se pierde? Probabil rămâne libertatea spiritului. Asta mă lasă să îmi trăiesc încă gândurile.

Şi rămâne copilul născut din dragostea cu bărbatul iubit. Un suflet la fel de fragil ca cel de care m-am debarasat în favoarea lui. Copilul ales ne va duce mai departe numele şi genele. Zbuciumul celui trădat însă nu îmi dă pace. Îmi iubesc amândoi copiii, dar viaţa mi-a cerut acest sacrificiu pentru noua făptură.

Ce furtună!....Iubesc omuleţul care învaţă să râdă, să-mi spună mama şi care îmi cere ajutorul să păşească în viaţă. Doi ochişori plini de sclipire pe care îi văd parcă în oglindă. Iar în lăuntrul meu plânge fiinţa pierdută. Oare ne vom regăsi vreodată? Trebuie. Fiecare trebuie să căutăm copilul din noi, eul interior. Uneori poate că nici nu am crezut că există, l-am uitat sau nu am încercat să-l descoperim. Cred că avem nevoie să ne hrănim sufletul, ca să nu fim pierduţi.

Altfel nu vom avea puterea să o luăm de la capăt sau să continuăm ce am început. Nu încerc şi nu vreau să spun lucruri mari. Doar să dau frâu trăirilor din mine. Sunt un om simplu, oarecare, cu trăiri fireşti. Dar nu vreau să mă închid în mine. Deseori ne ascundem de adevăr sau ignorăm forfota lăuntrică. Nu vreau să întreb astrele ce e cu mine sau ce vreau. Răspunsurile sunt în noi, în fiecare, şi trebuie să le ascultăm. Ne lipseşte însă răgazul şi curajul de-a ne asculta vocea sufletului. Multora ne e frică de realitatea interioară, ca şi cum ne-am teme să ne privim într-o oglindă fermecată să vedem cine suntem cu adevărat.

Sub povara îndeletnicirilor cotidiene trebuie să ne dezgolim de masca pe care o afişăm zi de zi, ca un scut de protecţie. Uneori avem nevoie de această evadare salvatoare. Să ne recunoaştem slăbiciunile, să ne descotorosim de rele şi să ne lăsăm pradă trăirilor. Să ţipăm în noapte sau să fim sinceri ca şi copiii, să nu ne fie ruşine să fim noi.

Poate dacă am fi aşa poate am fi mai buni, mai copii... Dar suntem prea orgolioşi să ne lăsăm pradă lucrurilor banale, infantile. Suntem proprii noştri prizonieri.

Matriarhatul roman

2009-08-17T23:41:00.002+03:00

Se spune că femeile sunt mai misogine decât bărbaţii. În postarea de faţă recunosc acest lucru, dar în general cred că doar uneori femeile îi întrec pe bărbaţi la misoginism. Ce mi se pare distractiv vizavi de matriarhatul roman e faptul că în Italia femeia îl lasă în curul gol pe bărbat, mioritic vorbind. Şi asta pentru că în urma unui divorţ posesorii sexului tare rămân cum i-a făcut mama lor, sau mama natură dacă vreţi. Legea italiană pune molia, adică soţia zis în italiană, pe primul loc, chiar dacă femeia o fi fost lefteră când s-a măritat.

Asta doar dacă nu cumva cuplul precaut a făcut un acord prenupţial. Iar dacă bărbatul a fost mult prea impresionat de sexul frumos şi a lăsat soarta să decidă, în cazul divorţului el rămâne cu ochii în soare. Treaba asta mi-a povestit-o acum soră-mea, venită în vacanţă din Italia, după 8 ani de când trăieşte acolo. În plus, ca şi în România, bărbatul îi va plăti apoi o pensie de întreţinere femeii.

Din legea italiană a divorţului pot trage în consecinţă câteva concluzii: de-aia îşi înşeală italienii nevestele, dar nu le părăsesc SAU de-aia se combină româncele noastre cu toţi hodorogii lor, sperând să-şi facă o situaţie şi unele sfârsesc urât de tot. O a treia pildă ar fi că, analizând la scară istorică, italienii sunt nişte afemeiaţi şi prin legea asta încearcă să fie descurajaţi ori să fie ţinuţi în familie, chiar şi cu preţul adulterului. Cert e că după cum îmi povesteşte soră-mea căsătoria italienilor e foarte libertină până la urmă, iar ambii soţi îşi cam fac de cap pe cont propriu, doar uneori împărţind patul conjugal. O bogătană la care lucrează îşi tot ameninţă soţul că divorţează şi îl lasă cu cei trei copii pe cap dacă nu se potoleşte. Taică-su macaronarului şi-a înşelat şi el toată viaţa muierea, cu femei de culoare, că i-a plăcut ciocolata. Fiul nu se dezminte, chiar dacă el a făcut-o doamnă pe nevastă-sa şi riscă să piardă toată averea.

Că o fi mai bine aşa sau tot legea noastră e mai bună e interpretabil şi până la urmă e chestie de gust, să zicem. Ideea e că soră-mea s-a căsătorit cu un român, tot braşovean, şi nu la noi în ţară, ci acolo. De ce a procedat aşa? Numai ea ştie, dar deocamdată le merge bine.

Singurul avantaj al legii române pare a fi rapiditatea divorţului, pentru că în Italia separarea merge greoi şi trebuie să se facă în fapt cu 3 ani înaintea divorţului. În rest, numai de bine! La unii cântă cocoşul, la alţii găina. Sau bărbatul e capul şi femeia gâtul...

Talent fără fiţe

2009-08-08T19:46:00.003+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=tlNWZ8JYWQ4
Mircea Vintilă e o poveste. Un om cu care nu te mai saturi din vorbit. Nu se crede vedetă, nu face figuri şi mănâncă româneşte. Am avut şansa să îl cunoaştem anul acesta, cu două zile înainte să împlinească 60 de primăveri. E un om simplu, deşi e un mare artist. Milioane de tineri din diferite generaţii, şi nu numai tineri, îi murmură cântecele sau alţii au crescut cu muzica lui pe buze.
Dar asta nu îl împiedică să fie un om simplu, să vorbească respectuos şi să fie ruşinos de nepretenţios. La întîlnirea noastră prilejuită de un concert a consumat două porţii sănătoase de sarmale, o ciocolată caldă de fragi şi o îngheţată. Cu jenă s-a sfiit să întrebe, după prima porţie de sarmale, dacă i se mai îngăduie şi o a doua. Dar nu asta era ideea. Ci aceea a unei adevărate valori. Că de false vedete avem podul plin din păcate.

Mai aproape de Rai

2009-08-06T22:02:00.004+03:00

”Reşedinţa mea de vară e la ţară... , spune versul unui cântec. Colţul meu de rai, ce mi-a fost dat de divinitate, e la Purcăreni. E locul în care natura, cu suflul ei viu, de care mă bucur zi de zi, mă face parcă să îmi strig simţirea aşezînd-o în câteva rînduri. Sunt gînduri şi sentimente izvorâte din dorinţa de a spune lumii întregi ce meleguri frumoase ne-au fost date de Dumnezeu.
Zilnic, de la fereastra dormitorului am şansa ori norocul să privesc pădurea de brazi, dealurile de păşune şi fâneaţă de pe Valea Purcărenilor. Îi mulţumesc Celui de sus pentru această bogăţie sufletească şi materială pe care i-o pot oferi mai ales fiului meu. Scriu aceste vorbe şi aud cum cineva bate şi ascute coasa, pregătind-o de cosit. E a doua brazdă de fân pe anul acesta. În rest e o linişte sublimă, se mai aude din când în când ciripitul vrăbiuţelor, ce şi-au găsit cuib în acoperişul casei noastre, sau al vreunei păsări din brazii ori alunii de la capătul grădinii.
Cântecul de la început mai spune: ”aici era să mor de urât şi de întristare”. Ei bine, nu! În oaza mea de oxigen de la Purcăreni, unde mă îmbăt cu aerul proaspăt al naturii, nu ai cum să te plictiseşti. Hrana sufletului vine din imaginea peisajelor, din depărtarea de forfota şi poluarea urbană.
Acum vreo cinci ani când am venit la Purcăreni pentru întîia oară am simţit că aici e casa mea. Am trăit un sentiment straniu că aparţin acestui loc. Când i-am propus lui Răzvan, soţului meu, să venim aici să locuim s-a gândit că nu am toate „doagele la mansardă”. Astăzi, după 4 ani de când vieţuim în casa noastră de la ţară îmi spune, parcă plin de sine că a mers pe mâna nevesti-sii: „N-aş mai putea sta la bloc. M-aş simţi ca-ntr-o cuşcă. Şi toată gălăgia din oraş mă enervează....”
Nici urmă de regret pentru mutarea făcută. Iar de când a venit copilul am realizat că aşa trebuia să fie. „Încurajări” am avut cu duiumul. Ba, că e departe! Contrazic: Sunt 15 kilometri, cam cât drumul de Poiană, şi îi parcurgi în 15 minute. Ba, că e lângă ţigănie, la Tărlungeni! Contracarez din nou, acum după 5 ani petrecuţi în inima naturii: În Tărlungeni sunt mulţi ţigani. Sunt şi la Teliu, Budila ori Cărpiniş, dar ei sunt şi la Roma sau Paris, iar italieni ori francezi care să fugă de frica lor nu am văzut şi nu am auzit. Noi n-am avut treabă cu ei. Doamne fereşte zic! Dar stăm în ultima casă din sat, în buza pădurii, şi în afară de vulpi, căprioare ori mistreţi alte sălbăticiuni nu ne-au vizitat.
Ba chiar ţiganii, rromii ăştia de care vă ziceam, ne mai cosesc iarba din curte. Le-o dăm pentru cai. Mai aduc 1-2 care cu lemne. Noi nu luăm de la primărie cota de lemne de tăiat în fiecare an, că n-am avea bidivii să tragem lemnul din pădure. Aşa că aduc ei. Nu le dai amănunte, nu te întinzi la vorbă, nu îi înjuri sau să vorbeşti urât, dar le plăteşti munca făcută, limitându-te la o relaţie de dialog rece şi respect. În rest n-ai nicio treabă.
Alte argumente contra alegerii noastre au venit legate de copil. „Păi unde o să facă şcoală, unde îl duci la grădiniţă, cum o să vă descurcaţi?” Aş spune că baba la frumuseţe suferă, dar nu e aşa. Nu vreau să mă socotesc acum şi nici să mă explic, dar eu sunt PENTRU a trăi aproape de natură. Plecăm şi ne întoarceam împreună zi de zi, toţi trei (cum spune piciul nostru). Nu că n-ar fi aici o grădiniţă, dar încă e prea mic. L-am dat la creşă în oraş, când m-am întors la muncă. Bunicii vin din când în când cu rândul sau merge la ei micul sălbatic, crescut în aerul tare de munte. De bonă nici nu vreau s-aud. Nu că-i departe, dar dacă nu e rudă parcă ţi-e sufletul mai strâns. Şi-apoi cu creşa nu neîncurcă, ba are mulţi prieteni şi o Miss pe care o adoră.
Iar când îţi spune vorbe din căpşorul lui ticluite, cum ar fi: „mami eu sunt Oia Popa, locăieţc la Păcăieni...sau Casa mea e moaţă...” nu poţi decât să te feliciţi pentru alegerea făcută. E adevărat, am avut noroc, şansă şi cred eu cel puţin câţiva stropi de ajutor de la Dumnezeu!
Dar efortul nu a fost uriaş şi nici nu vă-nchipuiţi un lux desăvirşit, fiţos şi rece. Marea avere e priveliştea exterioară, iar casa-i doar culcuşul cald şi primitor unde-ţi odihneşti trupul după o zi de muncă.
Am renunţat la un apartament de 2 camere în cartierul Astra din Braşov. Pentru care am fi plătit rate vreme de 20 de ani. Trecuseră 3 ani şi noi eram cu creditul la acelaşi nivel cât ne împrumutase banca. Asta nu-i treabă! Ne-am spus atunci, iar mai apoi am găsit pământ la Purcăreni. Ciudat e că nu venisem pentru noi aici, ci pentru părinţii mei, care veneau de la Galaţi. Vânduseră acolo casa şi vroiau înapoi în Braşov, de unde plecaseră cu 3 ani înainte. Am găsit 1000 mp cu 10.000 de euro. Ieftin faţă de alte preţuri piperate în locuri unde chiar nu face, singura justificare a vânzătorilor fiind că e la stradă sau pe la cine ştie ce ocolitoare.
M-am îndrăgostit de ce le era dat ochilor să vadă şi deja mă închipuiam privind de la geamul casei coama înverzită. Venisem în plină iarnă, când totul era alb, vedeai trecând câte o sanie trasă de cai, ţurţuri la streaşini sau trunchiurile dezgolite de copaci. Doar brazii purtau haine. N-am putut să mă desprind de acele imagini până nu am luat o bucăţică din acest tărîm minunat.
Am împărţit terenul frăţeşte cu ai mei. Noi am luat pe 2 camere suma de 39.000 de euro. 8000 i-am returnat băncii şi cu restul plus ce aveau ai mei, adică 7500 de euro pe casa de la ţară, am construit aici. În vara următoare casele erau gata în proporţie de 85 la sută.
Ai meu acum sunt tot la ţară. I-au supărat cârtiţele, că le stricau grădina de legume. Au vândut şi s-au întors la Vişina, iar acum le pare din nou rău. Dar asta-i altă poveste.
Noi suntem tot aici şi nu vrem să mai plecăm. Poate-i de râs, dar simt mereu că mă îndrăgostesc de ce avem, iar dormitorul făcut aşa cum am visat, deşi modest, însă modern, îmi dă sentimentul că aici vreau să stau o veşnicie. Iar violetul pal în care l-am colorat îmi aminteşte de toporaşii ce apar primăvara aici, la noi.
Vecinii noştri sunt acum alţi tineri, ceva mai adulţi ca noi la vârstă, dar tot iubitori de munte şi aer curat.
Ei bine nici nu mai ştiu de unde am pornit, că tare-s multe de povestit... Data viitoare vă spun despre comorile Purcăreniului şi despre nea Victor, un om trăit o viaţă aici, care se teme să meargă în oraş.